Cele 4 valuri ale mișcării feministe

Feminismul este un sistem de idei și practici politice bazate pe principiul potrivit căruia femeile și bărbații sunt ființe egale, care ar trebui să se bucure de același acces și aceleași drepturi și oportunități din punct de vedere social, politic și economic. Mișcarea feministă pe care o cunoaștem astăzi nu a început cu revendicările generației actuale. În schimb, feminismul a trecut printr-o serie de etape, cunoscute sub numele de valuri, fiecare fiind caracterizat de evenimente, atitudini și discursuri diferite.

Încă înainte de primele valuri feministe, au existat autori care au susținut egalitatea între sexe, precum Christine de Pisan, Olympes de Gouge, Mary Wollstonecraft și inclusiv Jane Austen. Însă, primul val al feminismului așa cum îl știm, a început la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Scopul acestui val a fost de a oferi oportunități pentru femei, accentul fiind pus pe dreptul de vot. Valul a început oficial la Convenția Seneca Falls din 1848, când trei sute de bărbați și femei s-au adunat pentru a susține egalitatea politică între sexe. Elizabeth Cady Stanton a elaborat Declarația Seneca Falls, prin care se prezentau ideologia și strategiile politice ale noii mișcări.

New York, circa 1900 (Sursa foto)

PRIMUL VAL

În etapele sale inițiale, feminismul a fost corelat cu mișcarea aboliționistă (mișcare politică pentru desființarea sclaviei negrilor). Ba mai mult, cultul domesticității a fost pus sub semnul întrebării, iar primele feministe au fost aspru criticate pentru că activitatea lor era diferită de ceea ce impuneau normele de gen în acea vreme – erau dispuse să lupte, să demonstreze, chiar să fie închise pentru cauza lor. Discuțiile despre vot și participarea femeilor la politică au condus la o examinare a diferențelor dintre bărbați și femei. Unii au susținut că femeile erau moralmente superioare bărbaților și, prin urmare, prezența lor în sfera civică ar fi îmbunătățit comportamentul public și procesul politic. De asemenea, feminismul primului val a promovat drepturile contractuale și de proprietate egale pentru femei, opunându-se faptului că femeile erau văzute în mod indirect ca proprietăți ale bărbaților.

O critică importantă adusă acestui prim val este că elitele au fost femei albe, din clasele superioare și că, în ciuda tangențelor cu mișcarea aboliționistă, femeile de culoare nu s-au aflat printre liderele feministe. Cu toate acestea, discursul lui Sojourner Truth, Ain’t I a Woman?, rămâne în istoria feminismului drept unul dintre cele mai marcante discursuri, cu atât mai mult prin prisma faptului că Truth s-a născut sclavă.

Schimbarea nu s-a făcut numai la nivelul Statelor Unite. Louise Dittmar a militat pentru drepturile femeilor în Germania, în anii 1840. Spre finalul secolului al XIX-lea, Fusae Ichikawa a fost prima persoană care a cerut drept de vot pentru femeile din Japonia. Mary Lee a fost activă în Australia de Sud, prima colonie australiană care a acordat femeilor drept de vot în 1894. În Noua Zeelandă, Kate Sheppard și Mary Ann Müller au luptat pentru a obține drept de vot pentru femei până în 1893.

1980 (Sursa foto)

AL DOILEA VAL

Al doilea val a început în anii 1960. Acest val s-a dezvoltat în contextul mișcărilor anti-război și al luptei pentru drepturile civile ale diverselor grupuri minoritare. Ascensiunea Noii Stângi a făcut mișcarea să capete un caracter mai radical. În această fază, sexualitatea și drepturile de reproducere au fost teme de dezbatere dominante, iar o miză importantă a constituit-o, în Statele Unite, adoptarea Amendamentului privind drepturile egale, care garantează egalitatea socială, indiferent de sex.

După ce au fost eliminate aproape complet de pe piața muncii, din cauza faptului că după război bărbații trebuiau să își reia activitatea, ceea ce presupunea ca femeile să se întoarcă la rolul tipic de casnice, multe femei s-au simțit izolate și nemulțumite. Cartea The Feminine Mystique, a lui Betty Friedan, publicată în 1963, rezonează cu situația femeilor din acea perioadă și articulează nevoia acestora de a ieși din logica patriarhală. Cartea a devenit un succes, iar femeile s-au simțit inspirate de conținutul acesteia, deși nu a reprezentat un call to action propriu-zis.

Acțiunea socială a început cu proteste împotriva concursului Miss America din Atlantic City în 1968 și 1969. Feministele considerau că astfel de concursuri reduceau femeile la obiecte care nu aveau decât un singur scop, cel estetic, dominate de un patriarhat care încerca să proiecteze asupra lor stereotipuri și roluri de gen. De asemenea, feministele au criticat și faptul că femeile erau cele care ocupau locuri de muncă prost plătite, care nu permiteau dezvoltarea profesională. În semn de protest, grupul radical Redstockings din New York a încoronat o oaie drept Miss America – animal docil, care urmează o turmă – și a aruncat la gunoi obiecte tipic feminine, pe care le considerau opresive, precum sutienele, pantofii cu toc, produsele de machiaj.

Spre deosebire de primul val – care și-a câștigat această denumire numai în contextul celui de-al doilea, din necesitatea unei delimitări dintre cele două – acesta a fost mai teoretic, asociind subjugarea femeilor cu critici mai ample ale patriarhatului, capitalismului, heterosexualității normative și rolului femeii ca soție și mamă. Sexul și genul au fost analizate ca fiind diferite, primul făcând referire la caracteristici biologice, al doilea fiind un construct social.

Al doilea val a atras femeile din diverse minorități și background-uri socio-economice, susținând că „lupta femeilor este lupta de clasă”. Feministele au vorbit despre femei ca o clasă socială și au inventat fraze precum „personalul este politic” și „politica identitară”  într-un efort de a demonstra că opresiunea rasială, de clasă și de gen sunt toate legate între ele. Tot în timpul acestui val s-au creat spații destinate numai femeilor, care au demonstrat că femeile care lucrează împreună creează o dinamică specială, de care întreaga societate poate beneficia. Spații cu un caracter special au fost adăposturile pentru victimele violenței domestice, o problemă majoră după război. De aceea în Statele Unite, până în 1982, au fost înființate 300 de adăposturi și 48 de coaliții de stat pentru a oferi protecție și servicii femeilor care au fost abuzate.

1990 (Sursa foto)

AL TREILEA VAL

Feminismul din al treilea val a început în anii 1990 și a încercat să conteste definițiile feminității care au apărut din ideile celui de-al doilea val, susținând că al doilea val a subliniat exagerat experiențele femeilor albe din clasa mijlocie superioară. Al treilea val vede viața femeilor ca fiind intersecțională. Termenul de intersecționalitate a fost introdus de Kimberlé Williams Crenshaw în 1989.

O contribuție celui de-al treilea val este că a creat spații pentru toate femeile, indiferent de sex, rasă, origine socio-economică, orientare sexuală etc., lucru pe care valul anterior a eșuat să îl facă, având ca elite mai degrabă femeile albe din clasele de mijloc. Feministele celui de-al treilea val au fost văzute ca niște fiice rebele ale celor din valul anterior, mai radicale, refuzând ideea de suroritate deoarece considerau că femeile nu trebuie văzute ca un monolit. Dimpotrivă, ele au încurajat experiențele multiple și cât mai diversificate ale femeilor.

Cel de-al treilea val este marcat de apariția subculturii feministe punk riot grrrl din Olympia, Washington, la începutul anilor 1990, și de mărturia televizată a Anitei Hill, referitoare la faptul că a fost hărțuită de Clarence Thomas, membru al Curții Supreme. Termenul al treilea val este atribuit Rebeccăi Walker, care a răspuns numirii lui Thomas la Curtea Supremă cu un articol intitulat „Becoming the Third Wave”.

Critica cea mai mare adusă acestui val a fost că, aparent, egalitatea de gen fusese deja atinsă prin cele două valuri anterioare, iar încercările ulterioare de a promova drepturile femeilor au fost irelevante și inutile și că acțiunea afirmativă în favoarea femeilor ar fi putut reprezenta un dezavantaj pentru bărbați. În ciuda acestui lucru, feministele acestui val au dovedit că revendicările lor nu se rezumă numai la egalitatea economică și socială, ci au pus în discuție o serie de concepte precum corp, gen, sexualitate, heteronormativitate și au revendicat cuvinte derogatorii ca slut și bitch, considerat ca un gest subversiv împotriva unei culturi sexiste. Această revendicare a cuvintelor derogatorii a culminat, începând cu 2011, cu așa-numitul SlutWalks, început în Toronto, dar care s-a răspândit în întreaga lume. În plus, multe feministe din al treilea val au susținut ideea că femeile ar trebui să-și îmbrățișeze sexualitatea ca o modalitate de a-și lua puterea înapoi. Ba mai mult, multe dintre ele au îmbrățișat forme considerate tipic feminine de a se îmbrăca sau de a se comporta, considerând că pot fi feministe fără a renunța la aceste lucruri. Acestea sunt cunoscute sub numele de lipstick feminists.

În același timp, lipstick feminists nu au trecut cu vederea necesitatea egalității la locul de muncă, militând pentru spargerea plafonului de sticlă (un termen referitor la imposibilitatea femeilor de a accede în poziții de putere), sprijinul financiar pentru mamele tinere și concediile parentale, acestea din urmă fiind criticate drept o politică prin care mamele sunt încurajate să rămână acasă pentru a-și crește copiii, iar tații oferă astfel principala sursă de venit pe perioada respectivului concediu.

Womens’s March, 2017 (Sursa foto)

AL PATRULEA VAL

Al patrulea val al feminismului este contestat, existând voci care afirmă că încă suntem în al treilea val, în timp ce autoare precum Pilar Aguilar sau Luisa Posada consideră contrariul. Este dificil de stabilit când anume a început și nu există un consens în această privință. Este cert însă că al patrulea val este caracterizat de expansiunea mijloacelor media.

Primul a fost cel al luptei pentru dreptul de vot, al doilea a scos în evidență termeni precum patriarhat și gen și a atras atenția asupra problemelor multiple cu care se confruntă femeile în societate, al treilea a extins maniera în care percepem inegalitățile. Al patrulea val se axează pe probleme ca hărțuirea sexuală, body shaming, cultura violului, violența împotriva femeilor, discriminarea și hărțuirea la locul de muncă, imagini sexiste în mass-media și este caracterizat și de o digitalizare puternică, social media fiind folosită pentru a crește gradul de conștientizare asupra acestor probleme și pentru a îndemna la acțiune pentru prevenirea abuzurilor.

În decembrie 2012, un grup de bărbați a violat o tânără care ulterior a murit, eveniment care a provocat proteste locale și indignare internațională. Începând cu același an, o contra-mișcare, cea pentru drepturile bărbaților, la care aderă adesea bărbați cu sensibilități conservatoare, a luat amploare, mai ales în spațiul online, unde au început o campanie împotriva a ceea ce ei catalogau drept social justice warriors – termen cu conotație peiorativă care se referă la persoanele care promovează viziuni progresiste.

Un alt eveniment care a marcat al patrulea val este alegerea lui Donald Trump în funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii. Remarcile acestuia referitoare la femei au cauzat revoltă în rândul femeilor din întreaga lume. A doua zi după alegeri a fost propusă organizarea unui marș în Washington D.C. Sugestia a câștigat rapid atenție și a devenit un apel la schimbări sociale, astfel luând naștere Women’s March.

(Sursa foto)

Campania #MeToo a fost lansată în 2006 în Statele Unite pentru a ajuta supraviețuitorii violenței sexuale, în special femeile de culoare, dar a câștigat atenție de abia în 2017, după ce s-a dezvăluit că producătorul Harvey Weinstein a hărțuit sexual și a agresat femeile din industria filmului. Inspirate de această campanie, foarte multe femei, dar și bărbați, din diverse domenii, au mărturisit faptul că și ei au fost victime ale abuzurilor sexuale. Mișcarea a condus la condamnarea a zeci de oameni puternici din politică, mediul de afaceri, divertisment și mass-media, care au comis acte de violență sexuală.

În anii ‘90, feministele celui de-al treilea val au introdus conceptul de male privilege (privilegiul masculin), prin care atrăgeau atenția asupra poziției superioare pe care bărbații o au în raport cu femeile în societate. Acest lucru s-a extins și a crescut în timpul celui de-al patrulea val, întrucât feministele scot în evidență nu numai privilegiile bazate pe gen, ci și pe rasă, clasă, abilitate în raport cu dizabilitatea fizică sau mintală, vârstă etc.

Poate că cea mai mare diferență dintre acest val și cele anterioare este măsura în care ideile feministe au pătruns în mainstream. Astfel, feminismul nu mai face parte dintr-o contra-cultură. În schimb, pentru noua generație, feminismul este parte din identitatea lor, indiferent dacă se consideră activiști sau nu. Susținerea pe care o arată pentru egalitatea de gen este mai mare ca niciodată până acum, grație gradului de conștientizare de care dau dovadă. Din păcate, al patrulea val este criticat pentru gradul său crescut de depolitizare și deradicalizare, datorat acceptării în masă a feminismului. Se consideră că marile companii profită de pe urma acestui lucru, în ciuda faptului că discursul feminist critică în mod frecvent consumerismul.

CE URMEAZĂ

Nu putem spune cu exactitate cum va evolua feminismul și ce schimbări vor avea loc, dacă al patrulea val va fi ultimul, însă putem, în schimb, să sperăm că într-o bună zi nu va mai fi nevoie de proteste și de acțiuni civice ca un răspuns la discriminare și inegalitate. Indiferent de cum va arăta feminismul în viitor, important este ca egalitatea între femei și bărbați, indiferent de rasă, clasă, orientare sexuală, origine etnică, abilitate fizică sau mintală să se realizeze cât mai curând, pentru ca noile generații să nu fie nevoite să lupte pentru drepturile lor, ci să cunoască și să celebreze eforturile generațiilor trecute.

SURSE

Baumgardner, Jennifer, și Amy Richards. (2010). Manifesta (Revised and Updated with a New Preface): Young Women, Feminism, and the Future. Farrar, Straus and Giroux.

Encyclopedia Britannica. The Fourth Wave of Feminism. [Disponibil la: https://www.britannica.com/topic/feminism/The-fourth-wave-of-feminism]

Encyclopedia of 1848 Revolutions, University of Ohio, [Dinsponibil la: https://www.ohio.edu/chastain/dh/ditt.htm]

Iannello, Kathleen. (2010) Women’s Leadership and Third-Wave Feminism. În Gender and Women’s Leadership: A Reference Handbook. Ed. Karen O’Connor, Sage Publishing, pp. 70-77.

Janny Scott. (2 aprilie 2020). The Feminist Mystique în The New York Times [Disponibil la: https://archive.nytimes.com/www.nytimes.com/books/00/04/02/reviews/000402.002scottt.html]

Kowalska, Dominika. (2018). The Fourth Wave of American Feminism: Ideas, Activism, Social Media (Doctoral dissertation, Master’s Thesis). Warsaw: University of Warsaw.

MacKinnon, Catharine A. (1989). Toward a feminist theory of the state. Harvard University Press, p.83

Martha Rampton. (2008). Four Waves of Feminism în Pacific Magazine [Disponibil la: https://www.pacificu.edu/magazine/four-waves-feminism]

Ohio Humanities. (2018). Betty Friedan: The Three Waves of Feminism [Disponibil la: http://www.ohiohumanities.org/betty-friedan-the-three-waves-of-feminism/]

Oxford Reference.  Ichikawa Fusae [Disponibil la: https://www.oxfordreference.com/view/10.1093/oi/authority.20110803095956811]

Raewyn Dalziel. Müller, Mary Anne. Dictionary of New Zealand Biography, first published in 1990. Te Ara – the Encyclopedia of New Zealand, [Disponibil la:  https://teara.govt.nz/en/biographies/1m59/muller-mary-anne]

Reger, Jo.  (2015). The story of a slut walk: Sexuality, race, and generational divisions in contemporary feminist activism. Journal of Contemporary ethnography, 44(1), pp.84-112.

Rosen, Ruth. (2013). The world split open: How the modern women’s movement changed America. Tantor eBooks, p.100

State Library of the Government of South Australia. Who was Mary Lee? [Disponibil la: https://mary-lee.collections.slsa.sa.gov.au/ml02.htm]

– Fotografie centrală de Marija Zaric pe Unsplash