Femicidul în Turcia și violența împotriva femeilor

Femicidul, sau feminicidul, este un termen care se referă la uciderea intenționată a femeilor, deoarece acestea sunt femei, dar definițiile mai ample includ orice ucidere a femeilor sau a fetelor. 

La mijlocul lunii iulie, uciderea lui Pınar Gültekin, o tânără de douăzeci și sapte de ani, studentă la Muğla Sıtkı Koçman University, a atras atenția la nivel global asupra unei probleme majore cu care Turcia se confruntă, anume femicidul. Corpul neînsuflețit al femeii a fost găsit pe 21 iulie. În urma investigațiilor, s-a dovedit că aceasta a fost ucisă de fostul ei iubit, Cemal Metin Avcı, în vârstă de treizeci și doi de ani. Conform mărturiilor lui, el și-a dorit să își reînceapă relația cu Pinar, dar tânăra a refuzat, ceea ce a condus la o ceartă între cei doi. Bărbatul a devenit violent, a lovit-o și strangulat-o. Părinții tinerei contestă faptul că victima și Avcı ar fi avut o relație în trecut, catalogându-l pe acesta drept un bărbat care făcuse o obsesie pentru fiica lor.

Sursa foto: Balkan Hotspot

Acest incident a avut ca rezultat un adevărat val de proteste în Turcia. Cei mai vocali au fost susținătorii platformei We Will Stop Femicide, o platformă care a fost creată de familiile femeilor care au fost ucise, de femei din diverse partide politice, sindicate, asociații de business, dar și de femei care s-au dedicat cauzei din convingeri proprii. Printre cei care participă la activitățile platformei se numără organizații ale societății civile, membrii ai diverselor partide politice, artiști, jurnaliști, organizații LGBT. 

Recent, președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a anunțat că plănuiește să retragă țara de pe lista statelor semnatare ale Convenției Consiliului Europei pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, cunoscută pe scurt drept Convenția de la Istanbul. Aceasta din urmă reprezintă tratatul internațional cel mai cuprinzător care recunoaște și abordează violența împotriva femeii despre o încălcare a drepturilor omului. Punctele cheie ale convenției sunt prevenirea violenței, protecția victimelor și trimiterea în judecată a infractorilor.

Pe lângă aceste lucruri, Convenția de la Istanbul recunoaşte fenomenul violenţei împotriva femeilor drept o violare a drepturilor omului şi o formă de discriminare. Este primul tratat internaţional care conţine o definiţie a genului, recunoscând legătura directă dintre stereotipurile și rolurile de gen și violența de gen. De asemenea, introduce o serie de infracţiuni noi, precum mutilarea genitală a femeilor, căsătoria forţată, hărţuirea, avortul forţat sau sterilizarea forţată. Nu în ultimul rând, Convenţia face apel pentru implicarea tuturor instituţiilor şi agenţiilor relevante ale statului pentru a conlucra în combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice.

Așadar, nu este de mirare că uciderea lui Pınar Gültekin și decizia lui Erdogan au fost urmate de proteste într-o țară în care femeilor nu le sunt străine violența de gen și femicidul. De fapt, se crede că majoritatea crimelor comise în Turcia împotriva femeilor se pot încadra în trei mari categorii: crimele de onoare, crimele de töre (în urma încălcării tradițiilor) și, în final, crimele pasionale, adică rezultate din furie și/sau gelozie. Însă în lucrarea sa, Defining Recent Femicide in Modern Turkey: Revolt Killing, Ihsan Cetin conceptualizează termenul de “crime de revoltă”, care își au nucleul în emanciparea femeilor și în erodarea structurilor de putere tradiționaliste și patriarhale. În același articol, este prezentat faptul că primele două tipuri de crime, de onoare și în urma încălcării tradițiilor, sunt perpetuate într-un număr mic.

Sursa foto: UN Women/Dzilam Mendez

În schimb, majoritatea sunt cele în care agresorul este partenerul de viață al victimei. Cauzele cele mai des întâlnite, pe baza căreia a fost conceptualizată crima de revoltă, sunt decizia victimei de a divorța sau de înceta relația. Observăm în Turcia un curent de emancipare socio-economică și culturală a femeii, în timp ce rolurile de gen tipic masculine rămân încă puternic înrădăcinate în tradiționalism. Această discrepanță puternică între statutul celor două genuri creează un conflict, ce are ca rezultat inclusiv acte de violență extremă, aceasta din urmă fiind adesea utilizată de bărbați drept o armă pentru a putea continua să exercite presiune socială asupra femeilor. Date statistice arată faptul că  arată că, până în prezent, 250 de femei au fost ucise în Turcia în 2020, iar cifrele continuă să crească. De exemplu, în 2018 și 2019 au fost 403, respectiv 417 de astfel de cazuri, față de 123, câte s-au înregistrat în 2009. 

Deși situația din Turcia este îngrijorătoare, astfel de fapte se petrec în întreaga lume. La nivel global, în 2017, au fost ucise 87.000 de femei. Dintre acestea, 30.000 de către partener sau soț. La prima vedere, femicidul pare un fenomen prea mare și prea dificil de combătut. Totuși, există câteva măsuri pe care le putem lua pentru a pune capăt acestor fapte.

În primul rând, în țările sau regiunile în care există puține date despre femicid, autoritățile ar trebui să creeze o bază de date în care să se aibă în vedere variabile precum genul, relația dintre victimă și criminal, vârstă, statutul profesional etc. Specialiștii în egalitatea de șanse și sociologii ar trebui să coopereze cu autoritățile în alcătuirea acestor baze de date, ei înșiși elaborând cercetări prin care să evidențieze importanța inegalităților și stereotipurilor de gen în ceea ce privește astfel de cazuri.

Atât personalul medical, cât și agenții de poliție ar trebui instruiți în vederea recunoașterii unor situații care pot escala pe viitor. De exemplu, dacă o victimă se prezintă la spital sau la secția de poliție cu leziuni pe corp și afirmă că a fost agresată, atunci personalul din acele instituții trebuie să știe cum să gestioneze situația și cum să o sfătuiască și să o îndrume pe victimă să ia măsurile necesare pentru a ieși din relația abuzivă în care se află și să fie într-un loc sigur.

În țările în care crimele de onoare au loc, se recomandă creșterea gradului de conștientizare și adoptarea unor legi mai dure și mai puțin interpretabile. De asemenea, se recomandă ca organizațiile și asociațiile din zonele respective să deruleze campanii de advocacy și să colaboreze cu instituțiile statului și specialiștii în domeniu.

Sursa foto: Al Jazeera

Situația din Turcia este importantă pentru a observa în ce măsură violența împotriva femeilor și femicidul pot deveni probleme sociale, iar tragedia reprezentată de moartea lui Pınar Gültekin a atras și mai mult atenția asupra acestui tip de violență. România nu duce nici ea lipsă de agresori și de victime, de abuzuri conjugale, dar despre România nu vom vorbi azi. Vom vorbi în articolul următor, pe larg, pentru a vedea în ce măsură statul român a eșuat în a ne proteja și ce trebuie să facem de acum înainte pentru a ne simți – și, sperăm, într-o zi, și pentru a fi –  în siguranță. 

Surse

Louise Callaghan, ‘They are hunted like birds here’: killings of women soar in Turkey, The Times, 2020, https://www.thetimes.co.uk/edition/world/they-are-hunted-like-birds-here-killings-of-women-soar-in-turkey-twzp0spv2

Umut Uras, Protests in Turkey over brutal murder of young woman, Al Jazeera, 2020, https://www.aljazeera.com/news/2020/07/protests-turkey-brutal-murder-young-woman-200722102923071.html

Alexandra Sternlicht, #ChallengeAccepted: Here’s Why Women Are Posting Black And White Photos On Instagram, Forbes, 2020, https://www.forbes.com/sites/alexandrasternlicht/2020/07/28/challengeaccepted-heres-why-women-are-posting-black-and-white-photos-on-instagram/#79db4e9c1379

Consiliul Europei, Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, https://rm.coe.int/1680464e99

Textul Convenției de la Istanbul, https://rm.coe.int/1680464e99

Ihsan Cetin, Defining Recent Femicide in Modern Turkey: Revolt Killing, 2015, https://vc.bridgew.edu/cgi/viewcontent.cgi?article=1801&context=jiws

Selda Tasdemir Afsar, Violence Against Women and Femicides in Turkey, 2016, http://journals.euser.org/index.php/ejms/article/view/1383

Digital Monument from Women Dying from Violence, http://anitsayac.com/

United Nations Office on Drugs and Crime, Global Study on Homicide. Gender-related killing of women and girls, 2019, https://www.unodc.org/documents/data-and-analysis/gsh/Booklet_5.pdf

World Health Organisation, Understanding and addressing violence against women, https://www.who.int/reproductivehealth/topics/violence/vaw_series/en/