De cele mai multe ori, atunci când utilizăm termenul educație sexuală, ne gândim la informații referitoare la sănătatea aparatului reproducător, la mijloace contraceptive, la surse non-formale prin care tinerii învață despre propriul corp și despre practicile sexuale etc. Despre ce înseamnă de fapt educația sexuală și despre sursele la care tinerii apelează în lipsa acesteia în școli am discutat în două articole precedente. Totuși, trebuie să atragem atenția asupra faptului că, la baza educației sexuale și a necesității ei, se află, de fapt, un concept mult mai important, anume sexualitatea.
Conform Organizației Mondiale a Sănătății, sexualitatea este un aspect central al vieții fiecăruia dintre noi și presupune sexul biologic, identitatea și rolurile de gen, orientarea sexuală, erotismul, plăcerea, intimitatea și reproducerea. Sexualitatea este exprimată și experimentată prin gânduri, fantezii, dorințe, credințe, atitudini, valori, comportamente, practici, roluri și relații. În timp ce aceasta poate include toate dimensiunile enumerate, nu toate sunt necesare pentru a experimenta sau exprima propria sexualitate. Ba mai mult, ea este influențată de interacțiunea dintre factorii biologici, psihologici, sociali, economici, politici, culturali, etici, legali, istorici, religioși și spirituali.
În linii mari, sexualitatea are cinci componente: intimitatea, identitatea sexuală, sănătatea sexuală și reproductivă, senzualitatea (înțeleasă ca nevoia de a atinge și de a fi atins, reacția la diverși stimuli, imaginea față de propriul corp și față de cel al partenerului/partenerilor etc.) și sexualizarea (felul în care utilizăm sexualitatea noastră, atât pozitiv, ca în cazul flirtului, dar și negativ, ca în cazul manipulării sau abuzului).
Sexualitatea este inerentă, fiecare dintre noi o avem, fie că am dezvoltat-o sau nu și va înceta să existe o dată cu noi înșine. Un aspect al sexualității în cazul copiilor este faptul că pot distinge diferențele anatomice dintre fete și băieți. De asemenea, sunt conștienți de propriul lor gen și de felul în care ar trebui să se raporteze la acest lucru în funcție de normele sociale – de exemplu, băieții evită să poarte culoarea roz pentru că este considerată tipic feminină, iar ei nu se consideră ca parte din categoria fetelor. Între 3-7 ani, copiii încep să conștientizeze faptul că îmbrățisările și atingerile au o latură afectivă și pot, inclusiv, să imite comportamentele pe care le observă în cazul adulților, precum săruturile pe obraz sau strângerile de mână. În jurul vârstei de 5 ani, ei încep să dezvolte un simț al intimității și să evite să fie văzuți de către alți copii atunci când se schimbă sau când fac baie. Tot în această perioadă, încep să pună întrebări despre căsătorie, familie, relații, iar ei înșiși se pot juca de-a familia cu alți copii.
Între 8-12 ani este perioada pre-pubescentă/pubescentă, în funcție de gradul de dezvoltare fizică al fiecăruia. Transformările fizice firești, precum apariția caracteristicilor sexuale secundare sau a menstruației, sunt însoțite de transformări psihologice, în urma cărora adolescenții devin interesați cu privire la actele sexuale, își pun întrebări cu privire la propria orientare sexuală. Tot în această perioadă pot experimenta primul sărut sau să aibă primele așa-zise relații, din curiozitate. Perioada adolescenței, 13-18 ani, este cea în care este atinsă maturiatea sexuală din punct de vedere fizic. Majoritatea adolescenților experimentează în acest interval prima iubire, primul contact sexual, devin siguri cu privire la orientarea lor sexuală. Ei vor continua să exploreze preferințele, dorințele și așteptările referitoate la intimitatea fizica și emoțională față de partenerii lor și de ei înșiși de-a lungul perioadei adulte.
Discuția despre sexualitate nu poate fi lipsită de implicații de ordin socio-cultural și politic. În primul rând, felul în care ne raportăm la ea are rădăcini puternice în felul în care sunt construite și perpetuate rolurile de gen într-un context social sau altul. În diferite societăți, este nepotrivit ca o femeie să își exprime dorințele sexuale, ci se așteaptă din partea ei să aibă o atitudine rezervată față de acest subiect, în timp ce aceeași regulă nescrisă nu se aplică bărbaților. În plus, raporturile sexuale în afara căsătoriei, o identitate de gen diferită de sexul biologic, lipsa dorinței de a fi într-o relație și de a întemeia o familie, o atitudine considerată mai degrabă ‘feminină’ în cazul băieților (indiferent de orientarea lor sexuală), toate acestea pot fi considerate transgresări de la normele sociale care dictează cum ar trebui să ne exprimăm sexualitatea și care sunt sancționate de către semenii noștri, mai mult sau mai puțin, în funcție de genul nostru.
Aceleași norme dictează ceea ce indivizii, în special femeile, pot sau nu să facă cu propriile corpuri. În România, acestea se rezumă, în general, la atitudini negative față de fetele care își încep viața sexuală în adolescență, față de avort, față de persoane care nu își doresc să aibă un singur partener romantic sau sexual, față de persoanele din comunitatea LGBTQ+. În alte țări, se poate ajunge inclusiv la cazuri extreme, precum mutilarea genitală sau împiedicarea mobilității, respectiv a participării la diverse activități (un exemplu ar fi cel al Turciei, unde mulți părinți nu își trimit fetele la școală de teamă că a fi în aceleași clase cu băieți de vârsta lor va avea un impact negativ asupra purității lor).
Există însă și norme de drept referitoare la interzicerea întreruperilor de sarcină, căsătoria între persoanele de același sex și posibilitatea ca acestea să adopte, referitoare la abuzul fizic și sexual, la accesul persoanelor infectate cu HIV/SIDA și alte boli cu transmitere sexuală la medicamentație și tratament etc. Acestea dovedesc faptul că sexualitatea poate să fie atât ceva privat, individual și biologic, dar și un lucru public, care poate afecta grupuri sau comunități întregi.
Pentru a combate actele de discriminare și abuzurile, la nivel internațional, a fost creat conceptul de “sănătate și drepturi sexuale și reproductive”. Acesta garantează accesul la servicii de sănătate sexuală și reproductivă, dreptul de a căuta, de a primi și de a partaja informații cu privire la sexualitate, accesul la educație sexuală de calitate, respectul pentru integritatea corporală, dreptul fiecărei persoane de a-și alege partenerul, dreptul fiecărei persoane de a alege dacă dorește să fie activă din punct de vedere sexual sau nu, dreptul la relații sexuale consensuale și la mariaj consensual, dreptul de a lege când și dacă o persoană își dorește să aibă copii și, nu în ultimul rând, de a avea o viață sexuală sigură și satisfăcătoare.
Surse
Site-ul oficial al Organizației Mondiale a Sănătății, https://www.who.int/reproductivehealth/topics/sexual_health/sh_definitions/en/
Advocates for Youth, Life Planning Education. A Youth Development Program, Chapter 5: What is Sexuality?, 1995, https://www.advocatesforyouth.org/wp-content/uploads/storage//advfy/documents/lpe.pdf
Pinar Ilkkaracan și Susie Jolly, Gender and Sexuality.Overview Report, 2007, https://www.bridge.ids.ac.uk/reports/CEP-Sexuality-OR.pdf
Federația Internațională a Planificării Familiale, Sexual rights: an IPPF declaration, 2008, https://www.ippf.org/sites/default/files/sexualrightsippfdeclaration_1.pdf